Cum repornim motorul

Ne uităm la comunitatea noastră ca și cum am sta în jurul unei mașini care s-a stricat și niciunul nu avem cunoștințe de mecanică. Cum repornim motorul? Unul dă din cheie obsesiv, altul dă cu piciorul în roată, încă unul se roagă, celălalt înjură pe ăia de la service că sigur au stricat ceva la ultima revizie. Toată lumea se agită, dar nimeni nu repornește motorul. Nimeni nu gândește problema, toți dau vina pe ceva ori speră să vină careva să-i ia de acolo, să-i salveze.

Dar nu e nicio magie la mijloc. Nu e niciun spiriduș în motor și nici nu e vreo conspirație a celor de la service.

Dacă nu ne place societatea în care trăim trebuie să învățăm cum să o repornim, exact ca pe un motor.

Cum ajung societățile să fie ce sunt?

O societate este antrenată pentru un anume comportament, exact cum un copil este educat pentru viață. Dacă, de exemplu, copilul va fi pus să stea drept în bancă toți anii școlii și lăsat să vorbească doar la ordin, odată crescut mare va avea aceeași timiditate și supunere în fața autorităților cu care interacționează. Va tace și va răbda.

Dacă-l întrebi de ce face asta, nu va ști exact ce să spună. Nu va ști că rădăcina comportamentului său se află în felul cum alții s-au comportat cu el. Societatea l-a modelat într-un cetățean cuminte și ascultător fără ca el măcar să știe că asta i se întâmplă.

În același fel și societatea noastră își caută explicații pentru felul cum suntem. Că așa suntem noi, că nu suntem nu știu cum, ca spiritul latin, că ăia și ailaltă. Fals.

Nu există o genă a spiritului latin, sau a oricărei alte calități pe care o avem sau nu. Nu suntem născuți diferiți. Societatea însăși își antrenează membrii să se comporte într-un anume fel. Aceasta este singura diferență.

Și societatea noastră nu ne antrenează bine.

În ce constă antrenamentul social?

Societatea ne face ce suntem prin educația pe care o primim în familie, în școală, din natura și calitatea instituțiilor cu care interacționăm ca adulți și cum ne tratează ele, din felul cum ne tratăm unii pe alții, și din cantitatea, calitatea și diversitatea informației la care suntem expuși. Cât din lumea asta am vazut, fie și doar în poze? Ne interesează să aflăm ceva nou, sau ne uităm la același canal TV în fiecare seară, în care aceeași oameni se înjură între ei în același fel, numai motivul zilei e altul, ca un meniu la o cantină proastă care amestecă același piure cu cârnați în alt fel și le dă alt nume?

Cum repornim motorul?

Motorul societății se repornește prin muncă și disciplină, cu acțiune, răbdare și viziune pe termen lung. Trebuiesc reconfigurate, schimbate, toate acele metode de antrenament social menționate mai sus.

Niciunul dintre noi nu poate de unul singur să schimbe niște lucruri atât de mari, dar împreună putem reporni motorul. Cu gesturi mici, dar constante. Cu disciplină.

În fiecare zi un lucru mic. O mică îmbunătățire, una vizibilă. Căci orice mic gest pe care-l facem nu ne schimbă doar pe noi, ci și pe cei care-l văd. Și ele se adună si capătă viteză, și deodată ceva ce era doar un vis a devenit normalul și nici nu ne-am dat seama exact când. Începutul e cel mai greu. Cum începem?

De exemplu:

  • Să învățăm ceva nou în fiecare zi. Să ne schimbam puțin pe noi înainte de a schimba pe alții. Să avem grijă de noi.
  • Sa facem voluntariat.
  • Să face un lucru mic în fiecare zi care ține de a ne vedea mai mult decât interesul nostru, fie și doar simbolicul gest de a lua de pe jos un gunoi care nu e al nostru. Căci și simbolurile dezvolta obiceiuri și ne vor face să privim altfel lucrurile.
  • Să încercam să avem încredere mai multă in alții. Și dacă din când în când ne dezamăgesc, să nu facem din asta o tragedie, ci să ne gândim ca și noi uneori dezamăgim și poate nu o facem din rea intenție.
  • Să încercăm să discutăm, nu să ne certăm, cu cineva care are o parere diferită de a noastră. Inabilitatea de a avea discuții calme și raționale în contradictoriu este una dintre cele mai mari piedici în calea construirii societății pe care o vrem.
  • Și orice altceva care ține de a face ceva pentru alții, pentru noi toți, nu doar pentru noi înșine.

Și să nu mai așteptăm să vină cineva sa ne rezolve problemele, că nu vine nimeni. Lumea vine la tine când te-ai ridicat deja și are cu cine vorbi, nu vine să te ia de pe marginea drumului când tu dai cu șutul în roată și injuri pe aia de la service.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.