Căutați idei pentru timpul liber al copiilor? Avem noi o rețetă: se ia rucsacul, se adaugă o sticlă de apă, o gustare și pelerina de ploaie, apoi se amestecă bine cu o măsură din fiecare ingredient: joacă, distracție, prieteni, provocări, reușite.
Se presară puțină disciplină, puțin suspans și se adaugă încurajare și încredere în copii cât curpinde. Se bagă la copt într-o pădure frumoasă și, după ce stă acolo vreo 4 ore, se servește cu bucurie. Ah, am uitat să dau numele rețetei: Vânătoare de comori alături de Clubul Morișca.
Cum a fost la edițiile anterioare? Am căutat indiciile în apă, în aer, sub pământ sau printre crengi. Am rezolvat enigme, am lucrat în echipă, am râs în hohote sau am negociat răspunsurile, astfel încât întreaga echipă să ajungă la rezultatul corect.
Am construit o targă, am avut jocuri de viteză, am folosit chibrituri pentru jocurile de logică sau ne-am ajutat unii pe ceilalți când a trebuit să traversăm câmpul minat. Dacă doriți să vedeți mai multe imagini, aveți albumul aici, iar atmosfera se simte mai bine în clipul video de aici.
Când au săpat la ultima probă și au dat de cufărul comorii (le spusesem de la început că această comoară va fi una simbolică, nu cu valoare materială), au găsit în interior câte un cub de lemn pentru fiecare, înfășurat în folie aurie. Da. Un simplu cub de lemn pe care scria ”copilăria”. De ce? Iată ce au zis copiii despre acestă perioadă minunată din viață:
- ”Pentru că te poți juca mai mult.”
- ”Pentru că e doar o dată în viață”
- ”Pentru că e mai distractiv”
- ”Pentru că stai mai mult cu părinții”.
Iar noi am încuviințat: ”Da, copii, prețuiți copilăria. E o comoară.”
Ce facem de data aceasta? Prima dată ne împărțim pe echipe, în funcție de vârsta copiilor. Probele sunt concepute special pentru fiecare categorie de vârstă, iar echipele vor fi însoțite de către un adult și vor parcurge traseul în paralel.
Ce ne așteaptă pe parcursul traseului?
- probe fizice
- jocuri amuzante
- probe individuale și de echipă
- jocuri de logică
Vor fi mai multe probe – (atât probe noi, cât și probe care au fost foarte apreciate de copii la vânătorile anterioare – cu alte subiecte), iar punctajul acumulat și indiciile obținute pe traseu vor ajuta copiii să găsească locul în care a fost ascunsă comoara (cu obiecte simbolice). Este o ocazie bună pentru a pune la lucru curiozitatea, imaginația, forța fizică, îndemânarea, memoria, logica, abilitățile de a lucra în echipă și alte calități ale copiilor.
Echipament necesar:
- Rucsac (rucsacul să aibă și spațiu pentru materialele necesare jocurilor. Fiecare va primi la început câte un pachet cu materiale pe care le va folosi toată echipa la probe)
- Șosete și bluză de schimb (dacă transpiră abundent)
- Pelerină de ploaie (lungă, să protejeze și picioarele și rucsacul)
- Bocanci sau pantofi sport (dacă este frig, să aibă și geacă)
- Șervețele uscate și umede
- creion/pix
- Apă suficientă (cel puțin jumătate de litru)
- Senvișuri sau altceva de ronțăit
Rugămintea noastră, din ce am observat la ediţiile anterioare: copiii să lase la părinţi telefoanele mobile, iar ceasurile cu SIM ale copiilor să fie folosite de către părinţi doar pe funcţia Spion, dacă doresc să ştie ce facem şi care este atmosfera. Copiii sunt foarte prinşi în activităţi şi e neplăcut ca noi să le dăm ceva de făcut, iar o parte dintre ei să fie nevoiţi să aştepte ca ceilalţi să termine conversaţia telefonică. Pentru urgenţe, copiii pot suna părinţii de pe telefoanele coordonatorilor şi invers.



