Ce faci când ai un candidat iepuraș, ce are carisma unui arici uitat în ploaie și notorietatea mai mică decât antena de furnică, deși vorbește ca televizorul săracu, de dimineață până seara în colivia lui de la strada mare?
Ce faci când iepurașul nici n-are noroc și dă cu piciorul unui loc de muncă unde mai auzea lumea de el, mai juca un rol de comisar fugărind babe prin piață, să le prindă de pătrunjică, exact când dă Guvidu peste națiune și data alegerilor o anunță Maus pe undeva prin apropiere de Paștele Cailor sau poate chiar de Sfântu-Așteaptă?
Ce faci cu bietul om, rămas și fără televiziuni și fără salar și fără viitor politic și electoral, mânca-l-ar mamițica pe el de băiat? Îl salvezi cu o femeie și-un zeu! Da, da, nu râdeți!
Adică pe viteazul alergător de babe îl primești înapoi la serviciu, ca să aibă omul unde să pape un biscuite cu cremă, să țipe la un țărănete prin piață, să sperie o mamaie cu urzici bio la suprapreț și te rogi la Cacarisimus, zeul codoșlâcurilor, să dea norocul peste el.
Băi, și dă norocul, nu-ți vine a crede! O femeie care practică și ea alergatul de babe se simte agresată, o ia cu leșinuri și, ca să nu cadă pe jos, se ține bine de un pix pe o hârtie, pix care scrie o plângere pe numele și prenumele unui dușman electoral (cât noroc!, cât noroc!, aproape porcesc, aș zice!) și, incredibil, dar absolut incredibil, înainte să se prăbușească, apucă să bage și o postare pe Facebook în care anunță fapta, ca să poată fi imediat transmisă poporului fesibucist de către jurnaliști cu ochiul ager și simțul tactil excelent, îndelung antrenat prin pipăirea firelor de siguranță.
Îmi place campania asta agricolectorală de mor. Mor de râs. Ce de cârtițe și iepurași, ce de galerii dintr-o parte-n alta, ce de momeli puse-n calea dușmăneilor… Bietul domn Chițichiț, cu guvidul lui care-a băgat guvernu-n carantină, Parlamentu-n vacanță și Ardealu-n Ungaria, aproape că nu mai are haz deloc…
