V-am prevenit că vom începe să tratăm emoții. Astăzi (și nu doar astăzi) vom vorbi despre câteva aspecte ale fricii. Nu doar cum se manifestă ci și cum putem controla stările emoționale la nivel de comportament.
Frica este o emoție primară pe care o trăim pur și simplu. Ca orice emoție primară, nu poate fi evitată dar poate fi combinată cu alte emoții și poate fi transformată la nivel individual în sentimente complexe. Are grade de intensitate, probabil emoția cu cea mai mare plajă definită. De la neliniște la panică, frica poate trece cu ușurință prin diferite grade.
Frica ne pregătește pentru un pericol real sau imaginar pe care va trebui să-l gestionăm. Iar în stare pură, frica îndeamnă la două tipuri de acțiune: luptă sau fugă. În cazul în care ajunge foarte repede la grade ridicate, apare blocajul – faza în care nu mai vorbim nici de luptă și nici de fugă.
Această emoție atavică o găsim nu doar la oameni ci și la animale. Diferența trăirii fricii la om este dată de complexitatea sentimentelor pe care le poate dezvolta.
Fără să vreau să vă obosesc cu termeni tehnici, va trebui să vorbim puțin despre anumite glande și manifestări hormonale asociate emoțiilor puternice sau celor care se manifestă la un nivel mai scăzut dar un timp îndelungat.
Astăzi luăm în discuție glandele suprarenale. Suprarenalele sunt glande endocrine mici, triunghiulare, situate in partea de sus a rinichilor. Acestea regularizeaza raspunsul corpului la stres prin sinteza catecolaminelor si a corticosteroizilor, inclusiv a adrenalinei si cortizolului.
Adrenalina este cea care se manifestă în organism în cazul fricii. Iar atunci când depășește un anumit nivel, organismul nu se mai simte confortabil chiar dacă descărcarea de adrenalină îl pregătește pentru anumite evenimente.
În cazul fricii, surplusul de adrenalină ne crește gradul de concentrare, ne ascute anumite simțuri și ne face mai rezistenți la durere (așa se explică de ce un personaj de film rănit bine de tot are încă putere de luptă). Însă nu întotdeauna adrenalina ajunge la cote mari, este conidționată de nivelul de frică pe care îl simțim, chiar dacă nu ne dăm seama că este o formă de frică.
Să parcurgem nivelurile fricii și să ne imaginăm ce putem face în momentul în care definim aceste stări ca fiind prezente în noi. Nu înainte de a menționa faptul că frica se referă la evenimente viitoare sau prezente și nu se duce în trecut (așa cum de exemplu o face tristețea, care este eminamente o emoție care se referă la evenimente sau situații din trecut).
Neliniștea – frica nedefinită. Nu putem specifica un motiv real pentru care simțim această neliniște. Poate fi un cumul de evenimente de importanță medie sau scăzută prin care urmează să trecem și care nu ne sunt foarte confortabile. Poate fi o trăire subconștientă, ca atunci când nu ne amintim exact ce avem de făcut dar știm că va fi ceva care nu ne place.
În general neliniștea ascunde o fugă de sine, un fel de a ne feri de ceva ce nu vrem să conștientizăm că se va întâmpla. Ca atunci când știm că vom avea de dat socoteală pentru ceva ce am făcut dar minimizăm fapta pentru a ne creea un confort psihic.
Uneori putem ”ascunde” atât de bine evenimentul neplăcut încât îl putem uita la nivel conștient. Subconștientul însă va induce starea de neliniște. Nivelul de adrenalină crește cât să ofere disconfortul pe care îl simțim.
Cum tratăm neliniștea?
În primul rând ar fi ideal să nu minimizăm stările emoționale pe care le trăim. Neliniștea vine de undeva. Dacă vom analiza evenimentele trecute și urmările pe care le au sau ne vom gândi la evenimentele viitoare și ce anume ne creează disconfort, vom putea defini cu destul de mare exactitate sursa neliniștii.
De foarte multe ori însă, preferăm să nu verbalizăm sursele neliniștii tocmai pentru a nu adânci senzația de frică, aceasta putând evolua la un nivel superior de manifestare. Totuși, recunoașterea sursei neliniștii ne poate ajuta să identificăm ce anume putem face în situația care urmează și este foarte probabil ca, planificând ce avem de făcut, să ieșim din starea neplăcută.
Momentul în care vom găsi o soluție rezonabilă la evenimentul ce se va petrece va fi cel care va calma neliniștea și va detensiona organismul.
Teama – o să spuneți că este un sinonim al fricii. Posibil, însă teama poate fi definită și ca un grad de manifestare al fricii superior stării de neliniște și inferior celui de frică.
Teama este genul de frică benignă, referitor la o situație din viitor pe care o putem rezolva în mai multe feluri. Are de-a face mai degrabă cu statistica: sunt mai multe șanse să nu iasă bine deși sunt șanse să iasă bine. Teama pe care o avem când știm că putem pierde deși avem șanse să și câștigăm.
Urmarea pierderii viitoare nu este dramatică ci doar neplăcută. Gen: mă duc să iau bilete la un concert, mi-e teamă că nu mai prind bilete și evident că nu mi-ar plăcea să nu mai prind dar nu este un capăt de țară ci doar o chestiune de plăcere și neplăcere. Se poate spune că sursa temerilor este una virtuală, sintetică.
Nu avem certitudini că vom pierde dar experiențele de până acum ne arată că sunt șanse.
Cum tratăm teama? Aici pot să recunosc abordarea americanilor care ne propun să gândim pozitiv.
Dacă vom gândi în favoarea temerilor noastre este posibil ca, la nivel subconștient, să acționăm în favoarea acestor temeri. Dacă un eveniment are șanse 50%-50% să se întâmple, este mai bine să presupunem că se va întâmpla în favoarea noastră și să acționăm în consecință.
Teama repetată sau generalizată se poate transforma în fobie sau poate ajunge la nivel de panică sau anxietate. Episodul de săptămâna viitoare va aduce în discuție fobiile.
