Frica față de anumite animale, obiecte, oameni sau situații este o experiență care ne caracterizează pe toți (chiar și pe bărbații de oțel). Frica este o emoție firească care ne protejează de numeroase pericole pe parcursul vieții. Uneori însă frica poate fi exagerată, ca durată sau intensitate, poate provoca disconfort fiziologic și poate tulbura modul de viață, obligând persoana să evite în mod constant confruntarea cu anumite situații. Acesta este cazul fobiilor specifice, o tulburare de anxietate cu prevalență ridicată în rândul populației (6-12%). Astăzi vorbim de frica normală, firească, protectivă.
În minte îmi zumzăie încă un vestit citat pus pe seama mai multor dictatori: “Nu știi – te învăț, nu poți – te ajut, nu vrei – te oblig”. Pentru că accentul se punea pe ultima parte în speranța instaurării fricii. Ei bine, frica mi se pare mai degrabă legată de neștiință sau necunoaștere. Obligația este generatoare de furie. Iar ajutorul de neputință.
Frica de apă este specifică celor care nu știu să înoate. Dacă nu le-ar fi frică și s-ar arunca în apă, ar fi inconștiență. Frica de examen este specifică celor care nu sunt stăpâni pe materie – dacă au învățat vreun pic (dacă nu, n-are de ce să le fie frică). În cazul acesta este frica de a nu primi un subiect pe care consideră că nu îl știu, nu de examenul în sine. Frica de întuneric este datorată faptului că nu avem controlul situației, al spațiului pe care nu îl vedem. Am întâlnit analfabeți care simt frica atunci când sunt puși în fața unui text scris. Cu alte cuvinte, frica este oarecum legată de surprizele neplăcute care se pot ivi atunci când nu știm ce urmează să se întâmple.
De-a lungul istoriei sunt vestite fricile de fenomene naturale de nestăpânit (așa s-au născut zeii) sau de invenții de neînțeles în momentul apariției lor.
Să ne uităm puțin la mecanismul de declanșare a sentimentului de frică. Situație nouă, despre care avem informații că există un grad oarecare de pericol. Prima dată pe cal. Prima dată pe motor, pe schiuri, pe orice entitate care implică o deplasare mai rapidă decât cea cu care suntem obișnuiți. Pentru că lipsește controlul sau mai bine zis lipsește controlul obișnuit. Dublat de poveștile, legendele și miturile care apar. Dacă n-am ști că apa adâncă ar putea duce la înec, ne-ar mai fi frică de apă chiar dacă nu știm să înotăm? Copiii nu au asemenea frici decât după ce le spunem noi poveștile alea educative care să le creeze senzația de frică în anumite situații. Nu vrem să se joace cu câinii, le spunem că mușcă și eventual asociem asta cu injecțiile pe care le va primi dacă va fi mușcat. Sau cu lupul (din orice basm cu lupul personaj negativ). Și uite așa creem în mintea lor sentimentul de frică indusă. Am văzut diferența dintre un copil pus pe schiuri prima dată și un adult în aceeași situație. Copilul este nonșalant pe când adultul este stresat și tinde să se protejeze de ceea ce își imaginează că ar fi pericol.
Pe de altă parte, interacțiunea cu un eveniment nou care produce un disconfort major poate duce la frica experiențială care se poate apoi transforma în fobie. Cei care s-au pierdut în aglomerații mari și au intrat în panică vor fi mai susceptibil să dezvolte agorafobii față de cei care nu au trecut prin asemenea aventuri. Sau cei care au fost “învățați” să înoate prin aruncarea în apă pe principiul “lasa ca da el din maini și din picioare până învață” sunt mulți cei care nu vor mai vrea să repete un asemenea experiment multă vreme (poate niciodată). Frica de apă nu trebuie confundată cu fobia. Frica ne face să evităm anumite interacțiuni pe când fobia induce comportamente ieșite de sub control și manifestări fiziologice mai mult sau mai puțin puternice.
Altfel spus, frica este un sentiment protectiv bun. Ne ascute simțurile, suntem mai atenți la detalii și chiar și fiziologic ne protejăm prin surplus de adrenalină.
Iar dacă frica este de cele mai multe ori datorată lipsei de cunoaștere sau interferenței informaționale cu tot felul de legende și mituri, este relativ simplu ce am putea face atunci când simțim că ne este frică: să ne documentăm. Să aflăm cât mai multe despre ce urmează să ni se întâmple și să decidem dacă vrem sau nu să fim puși în situația respectivă.
Până să ajungem la fobii, zic că ar fi util să știm cum ne calmăm în situații generatoare de frică. Pe lângă raționalizarea sentimentului. Că dacă știm ce anume generează frica putem intra în ciclul Sentiment-Gând-Reacție (mult mai bun decât spontanul Sentiment – Reacție spontană).
Cea mai bună formă de calmare în cazul fricii este stimularea simțurilor cu stimuli care aduc în minte starea de calm și de bine. Cel mai utilizat instrument este totemul. Adică ceva familiar și drag, care amintește de un moment sau o perioadă în care ne-am simțit în siguranță.
Cele mai frecvente totemuri sunt cele tactile – obiectele (breloc, minge antistress, cruciuliță etc.). Au avantajul că pot fi plasate în buzunar și puem atinge totemul la nevoie. Însă există și totemuri olfactive – un parfum aducător de liniște interioară. Sau totemuri vizuale (pozele celor dragi sunt cele mai folosite). Sau totemuri gustative (am un amic care poartă tot timpul cu el o bucată de scorțișoară pe care o molfăie la nevoie). Sau totemuri auditive (fredonatul, fluieratul sau pur și simplu ascultatul unei melodii). Desigur că ar fi bine să folosim totemurile adaptate la situația în care ne aflăm. Înaintea unui discurs în public este mult mai puțin indicat să mârâim melodii în microfon sau să molfăim diverse.
Pentru a vă da seama ce fel de totem vi se potrivește, încercați (fără să exagerați) mai multe totemuri și le veți găsi pe cele potrivite. Contează de asemenea care sunt simțurile care vă caracterizează cel mai bine. O persoană auditivă nu va avea succes prea mare folosind totemuri tactile.
O altă metodă eficientă este cea a respirației – ajută la o mai bună oxigenare a creierului. Cu grijă la eliminarea aerului, să nu dea în oftat. Deși sunt încă fumător nu recomand tutunul ca și calmant (mai derabă irită decât să calmeze).
Am întâlnit mulți agenți de vânzări care cer un pahar cu apă rece și nu îl beau. Îl țin însă între palme, pentru a le răci și a diminua transpirația.
Cea mai bună metodă de tratare a reacțiilor la frică este însă acceptarea sentimentului și trecerea lui de pe plan emoțional pe plan rațional. Altfel spus, să ne dăm seama ce putem face pentru a rămâne în control și pentru a nu avea reacții care ne-ar putea afecta (la nivel mental) imaginea de sine. Pentru că adulții au, după gustul meu, o frică sintetică (adică fără să aibă un fundament real) pe care o induc apoi copiilor și care este frica de penibil.
Gestionarea fricii: Frica pură și simplă
