Acum câteva zile am fost sunat de pe un număr pe care nu-l știam. Deși știu că în spatele oricărui apel de genul ăsta se poate ascunde o aventură mi-am permis să răspund. Îmi place riscul, e clar! O voce plăcută auzului mă întreabă dacă sunt eu.
Da, eu sunt, recunosc aproape oricînd cu plăcere. Mă întreabă dacă mi-ar plăcea să particip la un test-drive pe un automobil de mare succes. Ei na! Evident că mi-ar plăcea. În mintea mea se plimbau mărci de mașini de-alea din filme cu care mi-ar fi plăcut să mă dau.
Zice: ” Sunt în măsură să vă facilitez un asemenea test drive cu singura condiție să aveți carnet de șofer de mai mult de un an”. Îi spun că am trecut de puțin timp de baremul impus (ce mai sunt 22 de ani în ziua de azi?) și simt bucuria din vocea ei. Zice: Vă invit atunci la sediul nostru din QQQ. Când puteți veni? Mă uit prin agenda mea generos de goală diminețile care urmează și îi spun că vin a doua zi.
Îmi propune să nu cumva să vin mai devreme de 10. Nu întreb de ce, la urma urmei și eu am dimineți în care lenevesc. Doar că, după ce stabilim ziua, ora și locația, aflu cu oarecare surprindere că e vorba despre Dacia.
Wow! Îmi vine să dau înapoi dar uite că nu mai am cum. Marca asta nu apărea în top 20 mărci cu care m-aș fi jucat. Dar na, am comis-o. Ce-ar putea să fie atât de dramatic? (recunoașteți că sunt un optimist incurabil).
La ora stabilită ajung la locul faptei cu decizia clară că ori e Duster ori nu mă dau cu nimic. Nu dau nume de locații că nu e cazul. Cert e că văd cu coada ochiului programul (cică ar lucra de la 9). O găsesc din prima pe doamna cu pricina (nu era greu, părea că suntem numai noi în show-room). Mă măsoară din creștet în bombeul pantofilor și cred că trec la limiă testul imaginii. Zice să-i dau buletinul și carnetul.
I le dau. Mă pune să completez un formular cu Dacia Solenza. Îi spun că mă interesează Duster. Zice că e ok, că nu contează ce completez. Sper să fie diferențe între cele două modele… După ce completez tot, mă întreabă ce mașină conduc în prezent. Îi spun și simt că nu conduc ce trebuie după reacția sprâncenelor. Ia cheia și mă poftește în mașină.
Deși nu sunt un pedant în materie de șofat urc și îmi aranjez oglinzile, îmi pun centura, de-astea care se fac la examenul de carnet. Scaunul îmi aduce aminte de prima mea mașină. O dacie, evident. Nu prea l-au modificat. Ma amuză volanul subțirel și aparent friabil. Dau un ochi pe bord și nu văd nimic care să mă pună în dificultate. Are și ecran de navigare, pus undeva aproape de pedala de accelerație. Îi zic că e cam incomodă poziția ecranului și îmi spune că doar acolo a fost loc.
Pornesc motorul. Sună ok. Dau semnal și bag în viteză. În prima viteză. O aud: ”Nu porniți cu a-ntâia de pe loc!” Ete na! S-a schimbat moda? Păi cu care să plec? Zice că să plec cu a doua că hâcâie mașina altfel. Și că așa recomandă producătorul. Eu tocmai plecasem cu prima viteză de pe loc și nu hâcâia nimic. Se uită la mine cu admirație și zice: mie nu-mi iese așa… Mă rog, nu comentez.
Ieșim în bulevard și zic: unde găsim niște hârtoape ceva? Zice că nu e off-road și să mă calmez. Eu credeam că e mașină de teren da uite cum se poate înșela omul din reclame. Încerc ușor accelerația. E ok. Îi zic să se țină bine că vreau să văd cum derapează. Urlă. Nu-mi pasă. Intru în intersecție cu un ușor scrâșnet de cauciuc. Femeia de lângă mine avea unghiile înfipte în geamul lateral. Era verde și urla în continuare.
Nu mi-a plăcut cum a derapat. Am dus-o la 100 să văd cum se ține. Lângă mine se petrecea o dramă antică, doamna își smulgea părul și spunea că să opresc. Norocul ei că ne-am înfipt într-o coloană la stop și na, am încetinit. Am întors cât să ajungem mai repede la show-room. Era clar că am răvășit-o nervos pe cucoana expertă în Dacii. Nu m-am stăpânit și am intrat în drift în curte.
Cu coada ochiului am văzut-o pe doamna din dreapta galbenă, cu ochii injectați și cu buzele murmurând ori o rugăciune ori un blestem. Am plasat Dacia în poziția din care o luasem. Eu am coborât. Doamna a mai avut nevoie de un răgaz.
Ne-am dus la biroul oficial și mi-a spus că n-a mai trăit așa senzații, că oricum conduc pe carnetul meu și că n-o să sfârșesc viața asta de bătrânețe. Am asigurat-o că n-am avut niciun accident în cei 23 de ani de condus. M-a întrebat dacă să-mi mai facă simulări de preț. Păi de ce să nu-mi facă? Zice că mașina aia nu e făcută pentru mine.
Că merge cu maxim 164 KM pe ora. Că nu are destui cai și că în general aș avea nevoie de alt brand. Mi-a mai spus că are un consum destul de lacom și că e instabilă și friabilă. Am vrut s-o întreb dacă vrea să vândă Dacia Duster sau doar s-o facă de râs… N-am mai auzit de mult un om de vânzări atât de deprimat de ce vinde…
Concluzia mea: mașina nu e rea, nu e o mașină de teren și nici nu are performanțe tulburătoare însă este un SUV arătos, cel puțin pe dinafară. Dacă nu e forțată, te duce unde ai nevoie. Confortul este unul mediu dar am condus și mașini mai spartane așa că nu văd de ce n-ar fi ok. Consumul este însă destul de mare la ce performanțe are. Iar dotările sunt mai degrabă pe exterior.
Și o concluzie mai mult pentru mine: înainte de a accepta un test-drive să întreb despre ce marcă de autoturism este vorba. Ca să-mi reglez de acasă așteptările și stilul de condus…
